Din jurnalul unui cascador, de Aurel Gruşevschi

"Îmi alunecau picioarele. Îmi alunecau mâinile. Calul nu voia să stea şi, când în sfârşit am fost călare, îmi ardeau urechile şi obrajii. Ceilalţi încălecau prin săritură, cu o uşurinţă şi cu o eleganţă atât de mare, încât aveam impresia că eu arătam ca un câine care se agaţă de gard. Am intrat în padoc şi după ce am făcut un ocol am simţit că totul se învârteşte şi văd pământul venind spre mine. Nu m-am dezmeticit decât după ce am fost din nou în şa.

Cei de pe margine mi-au povestit mai târziu că nici  n-am atins bine pământul şi am şi sărit din nou pe cal."

"De la cei doi spanioli am învăţat căzătura cu calul, dar nu mai folosim sistemul lor. Soby Cseh a făcut un cuplu de manşete pentru picioarele calului, care se împiedică şi vine în cap atunci când tragi de un mâner foarte bine mascat lângă şa. E foarte simplă, foarte sigură şi dă frumos pe peliculă. Cu sistemul spaniolilor calul cădea pe un umăr. Cu sistemul lui Soby calul vine drept în bot."

"Leul s-a ghemuit lângă gard, chiar sub Şerban. Şerban l-a lovit cu biciul şi a întors capul în spate, pentru că l-a strigat cineva. Când cineva, sub ochii tăi, este în mare primejdie, sau dacă acela eşti chiar tu, totul începe să se mişte cu încetinitorul. Gândurile iţi trec prin cap cu o viteză formidabilă, Într-o fracţiune de secundă ai zeci de soluţii şi timp s-o alegi pe cea mai buna. Ai timp s-o alegi, dar n-ai timp s-o pui în aplicare, pentru că organismul nu iţi răspunde imediat la comenzi. Am strigat la Şerban, dar era prea târziu. Leul făcuse un salt fantastic pe verticală. Şerban a întors capul spre mine şi s-a trezit nas în nas cu leul. Distanţa între cele două capete era de vreo palmă. Şerban a vrut să sară înapoi, dar n-a mai avut timp, leul îi înfipsese ghearele în burtă. Totul a rămas nemişcat: leul cu picioarele din spate proptite pe vârful gardului, mult aplecat înapoi şi cu o labă întinsă înainte, ţinându-l de burtă pe Şerban."

"Soby a călcat acceleraţia până la fund. Pe urmă a trecut Mircea la volan. Erau porţiuni destul de mari cu un noroi roşcat, alunecos ca săpunul. Mircea intra cu 90 la ora în zonele cu noroi, şi acolo punea frână. Maşina se învârtea ca un titirez şi ne intrase noroi şi în gură. Sorin a căzut afară, iar când maşna a pornit din nou, în linie dreaptă, înainte de a fi apucat să prindă viteză, Sidney a sărit singur. Eu mă lipisem de fundul maşinii şi mă ţineam cu mâinile şi picioarele de pereţi. La a doua porţiune de noroi era să se ducă şi Soby după Sidney şi Sorin. Nu ştiu cum se ţinea Mircea de volan şi cum nu se rupea volanul."


Cartea Din jurnalul unui cascador, de Aurel Gruşevschi, e plină de poveşti despre cascadori români, cascadorii şi aventuri de pe platourile de filmare.