vineri, 25 ianuarie 2013

Casa molimei, de Jim Crace

"Locuitoarea Casei molimei se alină în noaptea aceea cu talismanele ei. Îşi trecu printre degete colierul, recunoscând şi amintindu-şi conturul fiecărei zale gravate; atinse şi mângâie fără oprire bucata de material, mirosi lemnul de cedru. În cele din urmă, cântări în palmă monedele, bănuţii pe care îi găsise printre pietricelele de pe malul râului.
Pipăi pe întuneric toate imaginile de pe ele şi încercă să recunoască fiecare figură a oamenilor din trecut; cei mai mulţi erau bărbaţi tunşi scurt, unul avea barbă, :Credem în Dumnezeu", unul cu o codiţă destul de groasă ce îi ajunge până la gât, unul cu bărbia grăsună şi cu o figură mulţumită. Să fi fost şoimul, forma pe care o pipăia? Unde erau crengile cu frunze şi torţa aprinsă? Ăsta o fi palatul de pe moneda de un cent, cu cele douăsprezece coloane măreţe? Îşi trecu unghia pe deasupra monedei, încercând să numere coloanele şi să găsească omul minuscul aşezat în spatele lor, omul care, spuneau povestitorii, era Abraham, şi care avea să se întoarcă într-o bună zi ca să ajute America cu promisiunile lui măreţe."

"Cum de fuseseră aşa de nechibzuiţi? Toţi cei opt călători fuseseră probabil orbiţi de focul la care se încălzeau şi asurziţi de conversaţie şi de râsete, astfel că nu auziseră paşii numeroşi şi grei care îi înconjuraseră, nu distinseseră nici zgomotul făcut de cai. Îsi dăduseră seama că sunt prinşi în capcană abia atunci când, dintr-o dată, lumina lunii, reflectată de metalul de afară, nu mai pătrunse până la ei. Deloc pregătiţi pentru o asemenea situaţie, prea şocaţi ca să se mai ridice în picioare şi să fugă, nu puteau decât să rămână exact unde erau şi să-şi ridice privirile spre umbrele celor saşe, şapte bărbaţi înarmaţi care, atraşi- aproape invitaţi- de fum, de foc şi de sunetul vocilor umane, se strecuraseră asemenea lupilor care atacă pe furiş o stână."

"Însă Margaret -oare ar fi putut vreodată să-şi recunoască sieşi acest lucru?- nu avu pornirea de a se repezi după bunicii Bellei. Dacă i-ar fi prins din urmă, ar fi trebuit să renunţe la bebeluş, iar ea nu se grăbea să facă asta. Era posibil ca în zilele ce trecuseră să se fi gândit cât de frumos ar fi fost să aibă un copil, acel copil. Gândul de a o fura pe Bella mai dăduse probabil, târcoale minţii ei."

"Din acel moment, Margaret şi Franklin avură mai multă grijă să-şi ridice tabăra în câte un loc ascuns şi se învăţară să doarmă iepureşte. Altfel, drumul de întoarcere se dovedi mult mai plăcut decât cel de la plecare. De parcă ţinutul care le fusese odată ostil îşi regreta acum atitudinea şi încerca să compenseze- pericolele erau mai puţine, nopţile mai calde, drumul, mai uşor într-un anotimp care mai curând începea decât se încheia."


Casa molimei, de Jim Crace, poate fi cumpărată de pe site-ul editurii All.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu